Contribuția noastră la dreptul la viață decentă

 

Irina Zamfirescu Asociația Politeia

100% Complete
8,395 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
66
Donații
Vreau să fac o donaţie!

O familie a reușit să se branșeze la rețeaua de energie electrică anul acesta, pentru prima dată după 27 de ani de când și-au construit casa. O doamnă a ajuns să-și facă niște analize necesare pentru a se asigura că totul este în regulă cu sarcina ei. Au reușit aceste lucruri vitale cu sprijinul financiar al Asociației Politeia. 

Mai simplu - există familii atât de vulnerabile încât nu pot să asigure chiar esențialul pentru copiii lor. Și asta pentru că sărăcia, în mediul rural, poate lua forme atât de profunde și brutale. 

Îmi doresc tare să contribuim și noi la efortul asociației. Cu un minim efort financiar, putem să le dăm un pic de combustibil să prindă și mai multă viteză-n binele pe care-l fac. 

Vă mulțumesc tare pentru donațiile voastre, bănuiesc că orice cheltuiala neprevizibilă vă destabilizează un pic. Dar cred că, prin donațiile noastre, putem pune o plasă de siguranță pentru niște copii care, poate, vor reuși să nu mai trăiască povestea părinților lor, vlăguiți de munca prost plătită. 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

La Politeia credem că fiecare copil are potențialul și dreptul să aibă o viață fericită și să contribuie la o societate mai bună. luptăm pentru un context educațional în care fiecare copil este tratat just, este ajutat să-și identifice și depășească piedicile și are toată libertatea posibilă să se dezvolte.

Fondul va fi folosit pentru a răspunde nevoilor comunității defavorizate din satul Dârvari cu scopul de a sprijini parcursul școlar al copiilor.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

66 Donații

La multi ani Doamna!!!
29 Sep 2021

Anonymous

150 RON
28 Sep 2021
27 Sep 2021

Anonymous

160 RON
Keep up with the good work.
27 Sep 2021
La multi ani, Irina!
26 Sep 2021

Anonymous

75 RON
25 Sep 2021

Otilia

75 RON
Pt Tara, care da o mana de ajutor!
25 Sep 2021
Sa ramai mereu acelasi OM pe care el l-am cunoscut in urma cu cativa ani! La multi ani!
25 Sep 2021

George Zamfir

30 RON
24 Sep 2021

Alina Grama Rump

150 RON
24 Sep 2021

Gabriel Badescu

150 RON
24 Sep 2021

Anonymous

300 RON
24 Sep 2021
24 Sep 2021

Anonymous

100 RON
❤️
24 Sep 2021
24 Sep 2021

Anonymous

150 RON
La multi ani, Zamfi!
24 Sep 2021

Anonymous

150 RON
24 Sep 2021
Sper sa ajute macar putin.
24 Sep 2021

Anonymous

150 RON
24 Sep 2021
La multi ani, buni ca tine!
24 Sep 2021
24 Sep 2021

Irina B

75 RON
24 Sep 2021

Anonymous

105 RON
La multe asemenea!
24 Sep 2021

M

30 RON
24 Sep 2021

Corina C

30 RON
Sa fie un pic mai usor!
24 Sep 2021
24 Sep 2021

Anonymous

150 RON
24 Sep 2021
Cu drag, numai bine!
24 Sep 2021
24 Sep 2021
24 Sep 2021
Irina Zamfirescu : Asociația Politeia
Contribuția noastră la dreptul la viață decentă