Cel mai frumos cadou de prima aniversare a Ninei

 

Cătălina Hirean Asociația Politeia

100% Complete
5,300 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
30
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Pe 21 ianuarie, Nina face un an.

Puteți să-i spuneți la mulți ani aici și la cât mai puțini ani până când trăim cu toții într-o lume în care nu o să mai fie nevoie de genul acesta de strângere de bani.

De prima ei aniversare, dacă aveți posibilitatea să-i faceți un cadou Ninei, o puteți face ajutând Asociația Politeia să sprijine familiile dintr-un sat de lângă București, Dârvari, să își tragă curent.
Sunt familii dintr-o comunitate defavorizată, cu copii extraordinar de drăguți și pentru care își doresc, ca orice părinți, condiții mai bune pentru cei mici decât cele pe care le-au îndurat ei, de stat zeci de ani fără lumină. Racordarea la rețeaua electrică este o cheltuială uriașă, fiecare locuință trebuind să plătească mii de lei, cheltuială imposibilă pentru persoane în situații vulnerabile. Suma care trebuie strânsă este muuult mai mare decât targetul afișat, fiind vorba de aproape o stradă întreagă fără lumină, îmi doresc să contribuim măcar cu o parte. 

 

Donând de ziua Ninei, ajutați copiii din Dârvari să aibă cât mai multe șanse la un trai decent, așa cum ar trebui să aibă toată lumea. Viața cu copii e suficient de grea și cu lumină în casă.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

La Politeia credem că fiecare copil are potențialul și dreptul să aibă o viață fericită și să contribuie la o societate mai bună. luptăm pentru un context educațional în care fiecare copil este tratat just, este ajutat să-și identifice și depășească piedicile și are toată libertatea posibilă să se dezvolte.

Fondul va fi folosit pentru a răspunde nevoilor comunității defavorizate din satul Dârvari cu scopul de a sprijini parcursul școlar al copiilor.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

30 Donații

Anonymous

150 RON
La multi ani, Nina! Sa cresti ca mama ta :*
22 Jan 2022

Ovidiu Daniel Gabor

150 RON
21 Jan 2022
Sa ai o viata cu de toate, Nina! La multi ani.
21 Jan 2022
La multi ani Nina!
21 Jan 2022

anneline

30 RON
Laa multi ani!!
21 Jan 2022
21 Jan 2022
La multi ani Nina!!🥳
20 Jan 2022

Alexandra

75 RON
La multi ani Ninei si numai de bine copiilor nevoiasi! <3
20 Jan 2022

Anonymous

30 RON
18 Jan 2022

Anonymous

30 RON
18 Jan 2022
200 RON
18 Jan 2022
17 Jan 2022
La mulți ani Nina argintina.
13 Jan 2022

Anonymous

100 RON
12 Jan 2022
La multi ani micutei!
12 Jan 2022
La mulți ani, Nina! 🎉✨🎊
12 Jan 2022
12 Jan 2022
12 Jan 2022

Anonymous

300 RON
12 Jan 2022
12 Jan 2022

Anonymous

100 RON
12 Jan 2022

Veronica Bănuș

150 RON
La mulți ani, Nina!!! Mama ta e cea mai cea
11 Jan 2022

Anonymous

300 RON
11 Jan 2022

Amalia

150 RON
La multi ani Nina!
11 Jan 2022
11 Jan 2022
10 Jan 2022
15 RON
08 Jan 2022

Vlad G.

730 RON
La multi ani Nina! Sa cresti frumos , sa emani bucurie in jurul tau mereu! P.s.: Lumea are nevoie de mai multe persoane ca mama ta!
07 Jan 2022

Tata

200 RON
07 Jan 2022

Anda

105 RON
07 Jan 2022
Cătălina Hirean : Asociația Politeia
Cel mai frumos cadou de prima aniversare a Ninei